Maraton de ziua mea, cu un mic bonus
Duminică, 22 aprilie, la Balatonfüred a avut loc Runners World Run, la care, deja tradițional, am participat la distanța de maraton. Fiind mereu o cursă cu o atmosferă foarte bună, și încă pe malul minunatului Balaton, își găsește an de an loc în calendarul meu. Anul acesta am așteptat ziua asta chiar mai mult decât de obicei, pentru că a căzut exact de ziua mea. Din prognoza meteo bănuiam deja cu câteva zile înainte că nu vom avea de ce să ne fie frig, lucru de care m-am bucurat nespus. Lunile de iarnă le suport mereu foarte greu, atât în viața de zi cu zi, cât și la alergare, așa că abia așteptam vremea frumoasă, soarele strălucitor și căldura. Ciudat, spre deosebire de majoritatea alergătorilor, mie îmi place să alerg tocmai atunci când e cât mai cald – vara, pe caniculă. De ziua mea mi-am dorit așadar o vară balatoniană pe cinste, și am și primit-o. Maratonul a pornit la ora 11, așa că am alergat în căldura amiezii; neobișnuit pentru aprilie, temperatura a fost tot timpul în jur de 30 de grade, iar pe traseu aproape că nu existau porțiuni umbrite, așa că până la final ne-am ales cu un bronz de vară serios.
Traseul – ca și în anii trecuți – a constat din 4 ture de, teoretic, 10,55 km, însă anul acesta organizatorii au „glumit” puțin cu participanții și au fost destul de generoși la marcarea traseului, astfel că fiecare tură a fost cu aproximativ 300 de metri mai lungă. Maratonul a avut deci, în versiunea lor, 43,4 km în loc de tradiționalii 42,2. Ei bine, nu pot spune că acei 1,2 km în plus din ultima tură mi-au picat chiar bine, dar a fost „solicitant” mai degrabă psihic decât fizic.
Din experiența anilor trecuți știam că în primele două ture plutonul este încă foarte numeros (atunci aleargă cu noi și participanții la 10,5 km și la semimaraton), iar în turele a treia și a patra rămân doar maratoniștii. Recunosc, mie îmi place mereu mult mai mult plutonul acesta mai rărit; atunci totul e mai familial, deși, din fericire, această cursă nu este (încă) evenimentul de masă tipic pe care eu, ca persoană introvertită, încerc să-l evit.
În ceea ce privește ritmul, planul meu era să alerg constant cu 6:00–6:10 min/km, un ritm confortabil și sigur pentru mine și pe distanțe lungi, iar dacă era nevoie, să urc pe jos panta din ultima tură – lucru pe care practic am reușit să-l respect; a fost tot timpul o alergare stabilă, în care m-am simțit bine. Nu forțez niciodată ritmul; pentru mine e mult mai important să mă pot mișca și după ce trec linia de sosire, iar pentru că glezna/talpa mă mai sâcâie uneori, sunt mereu foarte atentă la semnalele corpului meu. Mi-am construit și planul de alimentare în consecință. Pentru cele 4 ture m-am pregătit cu 5 porții de Hammer Gel, 3 Hammer Bar și două bidoane de 750 ml, fiecare cu câte 3 linguri-dozatoare de Perpetuem, iar pentru după alergare cu nelipsitul Recoverite; la punctele de alimentare am băut doar apă și cola și am mâncat roșii cu sare. Produsele Hammer s-au ridicat din nou la înălțimea așteptărilor: mi-au asigurat un nivel constant de energie, iar batoanele Hammer Bar au înlocuit perfect prânzul. Pe căldură mare va trebui totuși ca pe viitor să am grijă să nu iau batoane cu ciocolată, pentru că, din păcate, se topesc tare și sunt mai greu de mâncat, dar cel cu migdale și cel cu merișoare sunt perfecte și atunci. Una peste alta, a fost o alergare foarte plăcută, într-un loc de poveste, în plină vară de aprilie; să tot am așa zile de naștere :)
