Postul intermitent, partea 1

Autor: Dr. Bayne French, MD, DC

Postul voluntar este prezent în numeroase culturi și religii de mii de ani. Musulmanii, hindușii, budiștii și catolicii postesc în mod regulat. Hipocrate și chiar Benjamin Franklin posteau regulat. De milioane de ani, postul a fost practicat și involuntar – pur și simplu ca lipsă de hrană.

Noi, oamenii, suntem perfect adaptați să rezistăm mult timp fără mâncare, păstrându-ne funcționarea la un nivel ridicat – putem lupta, călători, construi și chiar ne putem bucura de puțin romantism între timp. 

Însă pentru cei mai mulți oameni, sărirea unei mese echivalează cu o urgență medicală. Charles Morse (Anthony Hopkins) spune în filmul „The Edge”: „Ce poate face un om, poate face și altul”. Ce poate face cineva în privința postului, fie acum, fie acum 100 000 de ani, poate face și altcineva. Poate fi nevoie doar de puțin exercițiu și de adaptare.

Dar de ce ai vrea asta? Pentru că e la modă? Există o tendință foarte promițătoare în felul în care privim viața umană optimă, bazată în mare parte pe funcționarea celulelor noastre. Și îți garantez un lucru… oamenii preistorici nu mâncau mic dejun, gustare de dimineață, prânz, gustare de după-amiază, cină, desert și nici o mulțime de ronțăieli. Atât la persoanele obeze, cât și la cele cu greutate optimă, am observat nenumărate beneficii pentru sănătate și ameliorarea multor boli doar prin restricționarea carbohidraților și prin abținerea de la mâncare. Pare înfricoșător, dar este foarte realizabil, iar protocoalele care pot fi încercate și adaptate fiecăruia sunt numeroase.

Se recomandă pe scară largă ca, înainte de a începe un post, să consulți un medic. Nu sunt de acord – e un sfat ridicol! Probabil vei pune întrebări la care nu vor avea un răspuns util. Majoritatea furnizorilor de servicii medicale nu știu prea multe despre post. (Nici despre alimentația sănătoasă.) S-ar putea să-ți spună că postul duce la „malnutriție”. Sau, preferatul meu: că postul duce la „pierdere musculară”. Din punct de vedere fiziologic, suntem perfect adaptați pentru post, iar acesta este foarte sigur.

Există anumite afecțiuni care pot face postul periculos, de exemplu diabetul de tip 2 care necesită insulină sau alte medicamente pentru scăderea glicemiei; acestea pot provoca hipoglicemie, așa că, pentru a reduce riscul, chiar trebuie să ceri sfatul medicului. Totuși, ca în cazul majorității lucrurilor legate de sănătate și stare de bine, informează-te și ia în propriile mâini decizia despre ce vrei să faci și de ce. Nu te baza pe nimeni altcineva atunci când este vorba despre sănătatea ta.

Ce este postul intermitent?

Postul intermitent (IF, intermittent fasting) înseamnă absența mesei: renunțarea la mâncare deși aceasta este disponibilă. Nu există o durată standard sau o metodă unanim acceptată ca fiind cea mai bună, deși mai târziu în articol vom discuta mai multe protocoale. În esență, totul se bazează pe ideea de a renunța la mâncare suficient de mult timp încât nivelul insulinei – hormonul obezității – să rămână scăzut destul de mult pentru a începe să ardem rezervele de grăsime. Alimentația restricționată în timp este un termen des folosit, sinonim cu IF.

În ultimii 10 ani, IF a devenit o practică larg răspândită. Popularitatea sa actuală a fost declanșată de documentarul TV și de cartea „The Fast Diet” ale dr. Michael Mosley. A urmat dieta 5:2 a lui Kate Harrison. Alți autori și sportivi au scris bloguri și cărți pe această temă. Cartea dr. Fung, „The Obesity Code”, oferă o sinteză excelentă, bazată pe dovezi, despre post.

Suntem perfect concepuți pentru trecerea dintre starea de după masă și starea de post. Ai putea învârti o sticlă și ar indica o problemă a omenirii (chiar mă lupt acum cu tentația de a face o digresiune), dar una dintre problemele principale este pur și simplu faptul că evităm cu înverșunare să rămânem fără mâncare. Nevoia de a mânca regulat este adânc înrădăcinată în cultura noastră. Iar această idee greșită este răspândită pe scară largă de „experți” în nutriție îndoielnici și de „autoritățile” consultative.

Cu excepția cazului în care cineva și-a însușit deja alimentația LCHF (low-carb high-fat – puțini carbohidrați, multe grăsimi), la fiecare masă și gustare apare un vârf de insulină, un hormon anabolic foarte puternic. Acest vârf ajută la transformarea zahărului din sânge în glicogen, forma limitată de stocare a carbohidraților. Când ficatul este plin de glicogen, ceea ce se întâmplă foarte ușor, restul zahărului din sânge este transformat în grăsimi printr-un proces numit lipogeneză.

Această grăsime se depozitează în ficat (ficatul gras – o epidemie) și se depune în multe alte locuri din organism (obezitatea – o epidemie). Acest proces se inversează prin post. Nivelul insulinei scade brusc, glicogenul se consumă rapid, iar treptat se deschid și rezervele de grăsime.

Să analizăm și latura fiziologică a lucrurilor. Creierul nostru primitiv, axat pe supraviețuire, care din păcate conduce metabolismul, cu siguranță vrea ca organismul să facă rezerve. Dacă obiectivul este un corp suplu, condiția fizică și prevenirea bolilor, este puternic recomandat să ne convingem creierul să conducă organismul în acest sens. Din cauza remarcabilei sale orientări spre supraviețuire, acest lucru nu este adesea simplu. Ceea ce putem controla este cum și când mâncăm.

Dacă îmi permiți o sugestie…

Încearcă să prelungești perioada fără mâncare. Mulți descoperă, după puțin exercițiu, că micul dejun poate fi sărit în mod obișnuit, că două mese gustoase, bogate în nutrienți, sărace în carbohidrați și bogate în grăsimi pe zi sunt suficiente, iar pofta de ronțăit practic dispare.

Sărirea micului dejun, un prânz mai târziu și o cină mai consistentă par să maximizeze beneficiile postului pentru cei mai mulți oameni.

O modalitate practică este să treci mai întâi la alimentația LCHF. Apoi poți muta treptat prima masă tot mai târziu.

 În organism, numeroase forțe neurologice și hormonale conspiră pentru a crește nivelul insulinei. De ce? Pentru că este un hormon anabolic, de supraviețuire, iar creierul nostru vrea foarte, foarte mult să supraviețuim. Dieta LCHF influențează puternic secreția de insulină, metabolismul și starea generală de sănătate. Adăugarea IF amplifică și mai mult aceste efecte. Multe autorități, inclusiv dr. Fung, consideră că aceasta este cea mai eficientă modalitate de a reduce insulina, permițând astfel arderea grăsimilor. Și este în întregime sub controlul nostru. Tu decizi.

Beneficiile postului intermitent:

 * Reducerea inflamației

 * Longevitate

 * Pierdere în greutate

 * Sensibilitate crescută la insulină

 * Reducerea nevoii de medicamente

 * Ameliorarea sau chiar inversarea diabetului de tip 2

 * Semnalizare celulară îmbunătățită și activarea autofagiei (curățarea celulară)

 * Libertate și eliberare de dependența de mâncare

 * Mai mult timp și productivitate mai mare

 * Economie de bani

 * Producerea de cetone